marți, 11 iunie 2013

Game Creator

Bună, mă numesc Geo şi sunt elev ȋn clasa a IX-a A la Colegiul Naţional „Emil Racoviță”. Recent am avut plăcerea de a face parte din unul dintre cele mai interesante proiecte la care am participat la şcoală. Este vorba despre proiectul „Game Creator”. Scopul proiectului este de a realiza un joc, ȋn limbajul C++, cu ajutorul bibliotecilor grafice SDL sau graphichs.h, folosind cunoştințele de programare dobȃndite pe parcursul clasei a IX-a. Pentru a realiza jocul, elevii au format grupe de cȃte 3 sau 4 copii, fiecare membru avȃnd trasate anumite sarcini. Jocul pe care am ales să ȋl implementez ȋmpreună cu echipa mea se numeşte Blocked_Box”. Scopul jocului este de a muta un pătrat ȋntr-un anumit punct de pe ecran, doar cu ajutorul comenzilor: sus-jos, stȃnga-dreapa, dificultatea jocului fiind reprezentată de faptul că atunci cȃnd jucătorul apasă o tastă, pătratul se va deplasa pȃnă va ȋntȃlni un obstacol sau pȃnă va ieşi din ecran, iar ȋn cazul ȋn care pătratul iese din ecran, jucătorul va fi nevoit să ȋnceapă ȋncă o dată nivelul.
Chiar dacă pe parcursul dezvoltării proiectului am mai ȋntȃmpinat şi dificultăți, de la colegii de echipă, ȋn final totul a decurs aşa cum mi-am planificat.
Ȋn urma acestui proiect am reuşit să ȋmi lărgesc cunoştințele de programare, dar totodată şi să ȋmi dezvolt capacitatea de a lucra ȋn echipă şi de a-mi gestiona cȃt mai bine timpul.
Per total, Game Creator a fost o experiență deosebită, de pe urma căreia nu am avut decȃt de ȋnvățat, iar pe viitor sper că voi mai avea şansa de a participa la un astfel de proiect.